#WeAreVISITORADEA

Despre noi

Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea) este o organizație de management al destinației, realizată în baza unui parteneriat public-privat, demarat în anul 2015, între autoritatea locală din Oradea și cei mai importanți actori din domeniul turistic, din #Oradea și #BăileFelix. 

Membrii fondatori

Membrii fondatori ai Visit Oradea reprezintă partenerii care au contribuit la constituirea și dezvoltarea unei structuri dedicate promovării și valorificării potențialului turistic al municipiului Oradea și al destinației Bihor. Prin colaborarea dintre administrația publică, mediul economic și partenerii locali, Visit Oradea urmărește consolidarea unei strategii coerente de dezvoltare și promovare a destinației, creșterea vizibilității acesteia și susținerea unui turism competitiv, durabil și orientat către nevoile vizitatorilor și ale comunității locale.

Misiune

Asociația are ca principal scop realizarea și implementarea politicii de dezvoltare turistică a destinației, cercetare, dezvoltarea strategiei de marketing a destinației și crearea de produse turistice locale pentru a fi puse în vânzare; dezvoltarea de servicii pentru vizitatori; dezvoltarea agendei de evenimente în scopul de a crește notorietatea destinației dar și dezvoltarea de evenimente care să revitalizeze zonele cu potențial turistic din Oradea; stabilirea de parteneriate strategice la nivel local, național și internațional. O altă responsabilitate importantă este crearea unui brand de oraș, aplicarea și respectarea atributelor sale în toate materialele de promovare create, în agenda de evenimente dezvoltată și în parteneriatele cheie planificate.

Structura APTOR

Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (APTOR) reunește o echipă dedicată dezvoltării și promovării turismului în Oradea și în regiune. Structura organizațională reflectă angajamentul pentru o administrație eficientă, colaborare instituțională și valorificarea potențialului turistic al destinației. Prin expertiză, implicare și coordonare, APTOR susține promovarea imaginii Oradiei, dezvoltarea de inițiative turistice și consolidarea relațiilor cu partenerii locali și internaționali.

DOCUMENTE DE INTERES PUBLIC

În această secțiune puteți consulta documentele și informațiile de interes public puse la dispoziție pentru asigurarea transparenței și accesului liber la informațiile de interes pentru comunitate.